....vom trai si vom vedea. Cu siguranta aceasta "inghitire" nu va avea loc in viitorul apropiat.Poate dupa ce vor pieri cateva generatii de "comunisti" si "maldavani" spalati bine pe creier.

Daca tinem cont ca creierii spalati tin cel putin patru decenii si luand in consideratie cei 16 ani trecuti deja, atunci ne mai ramane in jurul la 23 ani pina iesim si noi la lumina. Cu Transnistria sau fara, nu conteaza mult.

Nu trebuie sa asteptam sa piara generatii... Avem mii de tineri, frumosi, curajosi, care vor si merita o viata mai buna. Acum trebuie sa cerem unire, cetatenii, acces liber in Europa, drept la munca si o viata frumoasa. Sa-i sustinem pe tinerii din Chisinau si sa fim langa ei!

Testamentul lui Ştefan cel Mare



Ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare au fost şi ei zbuciumaţi. Deşi se aburca tot mai greu pe cal, deşi mânuia sabia cu ceva mai puţină îndemânare ca-n anii cei tineri, viteazul voievod al Moldovei n-a ştiut ce-i odihna până-n ultimele zile ale vieţii sale. Rana de la picior, pe care o căpătase sub zidurile Chiliei în 1462, începu să-l chinuiască. Dar cel mai mult îl durea o altă rană, din suflet - Chilia şi Cetatea Albă care se aflau sub jug străin. Visa să le mai vadă adăugate Moldovei, ca să poată muri împăcat. Mândria lui Ştefan cel Mare erau cetăţile ţării, pe care le-a întărit sau au fost ridicate la îndemnul lui.

Bătrânul domnitor voia ca tronul ţării să rămână pe mâini sigure. În ţară era pace, dar Ştefan simţea că pacea e relativă. Ţările vecine, dar şi unii dintre boierii ţării aşteptau să închidă ochii voievodul ca să-şi dicteze condiţiile, să pună un domn pe care l-ar putea manevra şi înclina să le facă toate hatârurile. Când simţi că puterile îl părăsesc de tot, Ştefan a chemat "ţara" la ultimul lui sfat:

"Boieri dumneavoastră, v-am chemat să mă mărturisesc înainte de moarte, să mă spovedesc ţării. Rog să mă iertaţi că am fost prea bun cu voi şi prea crunt.

Am moştenit o ţară de ţărani şi vă las o ţară de oşteni. În Moldova, toată populaţia care ştia să ţină în mâini numai coarnele plugului, ştie azi să ţină în mână şi sabia.

Turcul ne-a dorit Moldova un paşalâc al Imperiului Otoman. Leşii - un voievodat al Ţării Leşeşti. Ungurii - un teritoriu al Ţării Ungureşti. Tătarii - un loc de păşune pentru caii lor. Dar n-au izbutit. Vă las o ţară bine apărată. În cetatea noastră de la Dunăre - Chilia şi de la Marea Neagră - Cetatea Albă, şed acum ca un spin în coasta ţării păgânii cei fără de Dumnezeu. Îmi pare rău de neputinţele pe care mi le-a adus bătrâneţea, căci visul meu era să vă las ţara întreagă şi neştirbită. Căci o ţară, atâta timp cât îşi va avea hotarele ştirbite, va sângera mereu. Şi acum nu sângerez atât de rănile mele din bătăliile trecute, cât de aceste două răni vii - Chilia şi Cetatea Albă. Ca să pot dormi liniştit în mormântul meu, aş vrea să-mi juraţi că nu veţi uita niciodată de ele şi, atunci când va sosi clipa prielnică, veţi face tot posibilul ca să le întoarceţi Moldovei. Nu ni s-au furat două cetăţi, ni s-a furat ceva mai mult - Dunărea ne-a fost furată şi Marea Neagră ni s-a răpit. Moldova fără de mare e ţară numai pe jumătate.

Mulţi ne-au vrut îngenuncheaţi. Mulţi ni s-au dorit "eliberatori". Turcii vroiau să ne elibereze de unguri, ungurii - de leşi, leşii - de turci. Dar toţi urmăreau alte scopuri: cum să ne facă robi şi turcilor, dar şi lor. Grea mi-a fost domnia. Timp de 47 de ani mă miram în fiecare zi că n-am murit. Duşmanul m-a îngenuncheat numai de două ori: la Chilia şi la Valea Albă. El nu ţintea moartea mea, el ţintea moartea Moldovei. Şi când am avut noroc, nu eu, Moldova l-a avut.

Vă las o ţară pe care mi-am dorit-o şi v-aţi dorit-o. Şi nu aş vrea să închid ochii fără să ştiu pe cine aţi ales domn al ţării în locul meu. Nu doresc ca mormântul meu să fie stropit cu sânge. Nu doresc să ce certe din cauza tronului ţării părinţi şi copii, fraţi şi surori, nepoţi şi unchi. Vreau să mor împăcat. Vă rog, boieri dumneavoastră, să faceţi alegere şi să-l sprijiniţi pe Bogdan-vodă, fiul meu şi domnul vostru. Ştefan, cu mâinile tremurânde, îşi scoase coroana de pe creştetul încununat de plete cărunte şi o aşeză pe fruntea lui Bogdan, care sta în genunchi înaintea tronului."

- Nu e o coroană de diamante, e o coroană de spini, fiule. Aş vrea să-ţi dau câteva sfaturi, de care poţi asculta, dar de care poţi şi să nu ţii seama. M-am temut să rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, să nu le luaţi drept poruncă. Acum, când mi-am luat locul printre boieri, cred că le pot spune.

Trăim vremuri tulburi. Din toate părţile, fiare gata de pradă se uită cu ochi pohticioşi către biata ţară a Moldovei. Eu şi cu boierii şi răzeşii mei am făcut tot ce mi-a stat în putinţă şi am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de duşmani. Iar duşmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor să-şi mărească ţările pe seama Moldovei. Care vor ţara Moldovei ca pe o simplă regiune a ţărilor lor. Şi leşii jinduiesc să vă aibă birnici. Să vă facă pe cât se poate mai curând catolici. Ca şi ungurii, care visează mereu gurile Dunării. Şi tătarii nu s-ar da în lături s-o prefacă într-o păşune pentru caii lor sirepi. Şi cazacii care ajung până aici cu gând să se bată cu păgânul pentru credinţă, dar se întorc înapoi cu turme şi herghelii de-ale moldovenilor. Şi rusul care a început să se lăţească în toate părţile, dintr-o ţară mică devenind o ţară cu întinderi mari, pe seama vecinilor. Şi turcul care a cuprins atâta lume.

Toţi ne-ar vrea vasali şi birnici. Şi dacă tu, fiule, şi voi boieri dumneavoastră, veţi vedea că nu puteţi ţine ţara, şi-ţi vedea că nu aveţi încotro, să o închinaţi, dar să n-o închinaţi oricui. Dacă vreţi ca fiii şi nepoţii voştri să mai vorbească limba noastră strămoşească, să nu o închinaţi vecinilor - nici leşilor, nici ungurilor, nici muscalilor. Aceştia, dacă vin, nu se mai duc din ţară şi sub diferite pretexte au să vă treacă la altă credinţă şi au să vă impună să le vorbiţi limba şi jugul vă va fi dublu. Vor găsi şi argumente că sunteţi unguri sau slavi, că graiurile lor sunt mai nobile. Şi nu veţi fi stăpâni, ci străini în ţara voastră. Şi din toţi - cel mai tare astăzi e turcul. Aş vrea să vă ştiu liberi. Dar dacă veţi vedea că nu vă puteţi păstra libertatea, şi gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată, să vă închinaţi celui cu care m-am războit dintotdeauna - turcului; că acesta nu cumpără moşii în ţară străină, nici moschei nu zideşte şi nici altă limbă decât turca turcul nu are dreptul să înveţe. Şi fiind Turcia prea departe de Moldova şi peste ape, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, ca unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase şi pământuri mai roditoare. Veţi plăti birul umilitor până veţi găsi putere în voi să scuturaţi jugul nesuferit. Şi aş dormi la locul meu de veci împăcat, dacă aş şti că mi-aţi ascultat sfatul. Eu am ostenit. Şi plec să mă culc. Nu aş vrea să dorm somn greu, însoţit de coşmaruri. Aş vrea să dorm în somnul cel de veci împăcat. Asta e ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decât un domn, v-a fost un părinte".

Vasile Ciobanu,

profesor la Şcoala medie din Sadaclia, r-l Basarabeasca

P. S. La pregătirea acestor texte, am folosit ca surse cartea lui Nicolae Dabija "Iese-n plină strălucire Ştefan cel viteaz şi sfânt" (Chişinău. Editura "Lumina" 1992) şi a lui Florian Cristescu - "Povestea neamului nostru. Scrisă pe înţelesul tuturor" (Chişinău. Editura "Hyperion", 1992).

"Când a fost să moară Ştefan"



Până în ultima zi a domniei şi a vieţii sale, Ştefan a ţinut sabia în mână. Grigore Ureche spune că Ştefan cel Mare a murit într-o zi de marţi, la 2 iulie 1504, în scaunul său domnesc de la Suceava, după ce a domnit 47 de ani, două luni şi trei săptămâni şi a înălţat 44 de mănăstiri şi biserici în toată Moldova, încât pe vremea aceea un duh creştinesc de sfinţenie plutea peste tot pământul cel binecuvântat al Moldovei.

Pentru faptele sale cele creştineşti, Dumnezeu Tatăl cu mare semn l-a însemnat, căci ca unui adevărat sfânt, lui mai dinainte i s-a arătat ziua şi ceasul morţii. Într-o dimineaţă senină, în a doua zi a lunii lui Cuptor, pe când se îngâna ziua cu noaptea, Ştefan chemă iarăşi lângă patul său pe soţia sa, doamna Voichiţa, pe Bogdan, domnul cel nou, pe mitropoliţi şi vlădici, pe boieri şi pe curteni.

Bolnavul se ridică singur de pe pat şi porni încet spre tronul domnesc, care era alături. Îşi puse singur coroana pe cap, prinse sceptrul în mână ca în vremurile lui de mărire şi, aşezându-se în scaunul domnesc, ridică ochii săi albaştri înlăcrimaţi şi grăi:

- Bucuraţi-vă! Iată îngerul Domnului şi Dumnezeului meu m-a vestit că peste trei ceasuri trebuie să vă părăsesc! M-am urcat iarăşi pe scaunul domniei, ca să vă dau binecuvântarea pentru despărţire!

Şi pentru că toţi începură să plângă, Ştefan le zise:

- Nu plângeţi. Mergeţi şi vestiţi poporul că toate durerile mi-au trecut. Peste trei ceasuri nu voi mai fi între ai mei. Nu plângeţi. Dumnezeu Tatăl să vă aibă în sfânta Sa pază!

Lacrimi fierbinţi curgeau din ochii tuturor, iar el zâmbea fericit şi faţa lui strălucea ca soarele. După trei ceasuri, cel care fusese fala Moldovei, scutul şi nădejdea creştinătăţii închise ochii liniştit şi împăcat. Buciumaşul primi semn să sune din bucium ca să vestească poporul că prorocirea Sfântului Voievod s-a împlinit întocmai.

Începu să bată iarăşi clopotul cel mare de la Sfânta Mitropolie. Iar după el începură să plângă în glasuri de aramă mii şi mii de clopote de la toate bisericile şi mănăstirile ţării. O durere adâncă se lăsă peste toate plaiurile Moldovei şi doliu greu se întinse de la munte până la mare. În toate mănăstirile se ţinură priveghiuri şi se citiră rugăciunile prohodului.

Zilele se strecurară în jale multă şi în răsunătorul bocet al clopotelor. Pe urmă se întinse alaiul mare de preoţi, de oşteni, de boieri şi de popor. Şi Vodă, înveşmântat ca în vremile măririi, cu coroana pe cap, cu sabia şi buzduganul alături, fu ridicat pe năsălie de boierii mari; clerul îşi înălţă glasul şi porniră. Muzicile ostăşeşti prinseră a suna şi când ieşi alaiul din cetate se umplură câmpiile de mulţime. Călăreţii îşi duceau în pas caii, iar armele, care alte dăţi se înălţaseră cu fală, acum erau îndreptate înspre pământ în care şi voievodul lor se cobora. Merseră multă vreme prin arşiţa lui iulie de la Suceava spre Putna. Şi a fost o adâncă zguduire în inimi când corpul marelui Ştefan fu coborât în bolta de piatră. Şi fu atât de sfâşietoare jalea, încât niciodată până atunci şi nici de atunci până astăzi pe pământul Moldovei o durere ca aceea nu s-a mai pomenit.

\"Cutia Pandorei\"...interesanta exprimare...Nu inteleg totusi de ce rusii au atatea pretentii ptr acest pamant pe care l-au denumit \"Basarabia\"... si pe care l-au ciopartit cu atata lacomie...caracteristica de altfel lor.Sa-si ia talpasita toti rusii adusi aici in \'40 si sa plece la fratii lor,sa ne lase sa ne vedem de viata noastra si sa nu mai vina cu texte gen:\"noi v-am scapat de romanii-fascisti\" si alte prostii pe care nu mai trebuie mentionate...atat de ridicole sunt.

Stimabililor, lucrurile n-au stat deloc asa, iar imperiul otoman avea granita directa nu numai pe dunare cu tarile romane, dar si in Bugeac si Braila! Intentia imperiului otoman a fost de a transforma tarile romane in pasalic,(vezi luptele lui Radu de la Afumati, cind a fost 1521 prima incercare de a fi instaurat regimul de pasalik in tara romaneasca, a doua incercare pt t romaneasca si moldova avind loc in 1595 cind voievod era mihai viteazul! Transilvania vreme dee aproape un secol a sustinut constant si permanent din punct de vedere militar tarile romanesti de la sud si est de carpati, pt a nu avea hotar direct cu imperiul otoman! In privinta unirii cu romania , nici sa nu va ginditi la asta, inainte de 2014 cind romania ar putea intra in zona euro! Inainte de 2014 ROMANIA NU POATE SI NICI NU ESTE INTERESATA SA SUSTINA COSTUL UNEI EVENTUALE REUNIFICARI DAR DUPA ACEASTA DATA DATORITA PROTECTIEI OFERITE DE ZONA EURO SI ACCESULUI LIBER AL ROMANILOR PE PIATA MUNCII A UNIUNII EUROPENER, ROMANIA S6AR

Toată Basarabia, Bucovina, Transnistria, "Galiţia" (teritoriul Dacilor Liberi cu Nordul Maramuresului de peste graniţă), Tribalia, Panonia Danubiană Estică, Cadrilater, Banatul complet, Insula Şerpilor, iar unii din America ar anexa şi părţi din Crimeea (după consideraţiile lor).
Ungaria vrea Transilvania, Bulgaria vrea Dobrogea, Ukraina vrea ca Rp. Moldova sa ia şi Moldova din România pentru a avea ce ocupa mai târziu, dinspre Yugoslavia ne-ar lua Banat şi Oltenia ... etc. Ne-ar rămâne Maramureşul? Ei aş!...
Moldova, Ţara Românească şi celelalte de la Transilvania, sunt urmările împărţirii pe provincii a Daciei de către Imperiul Roman, iar noi toţi o singură limbă vorbim, cea românească!... de altfel ţara asta s-ar fi putut numi Dacoromânia, dar cum abia peste secole s-a reuşit unificarea, dar nici asta completă, apărea ca ţară numindu-se România! separatismul pe teorie istorică este provenit de la străini, duşmanii neamului nostru strămoşesc. Adevărul istoric e mai amplu şi mai mult decât dovedit... Sorţii ne-au căzut între cei puternici, deci moştenirea noastră este puternică!
Chiar Imperiul Persan a fost învins, a treia oară pierzând şi cu 1.000.000 de soldaţi şi de flote... se află în arhive în lume, dar nu vor să arate...
Am tolerat mult! Nu mai dăm nimic! Pe aici nu se trece! România e a noastră! România va fi Mare doar atunci când vom lua tot ce-i al nostru înapoi! Rusia să ne dea tezaurul şi teritoriile noastre de drept! Ungaria să renunţe la rasismul nazist!