Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

21 decembrie 2024, ora locală: 14:15

 

Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie Naşterea Domnului

adăugat 24 decembrie 2009, 23:57, la Ştiri de Top

În urmă cu peste 2.000 de ani, pe 25 decembrie se năştea Iisus Hristos.

Acum peste două mii de ani, în oraşul Bethleem s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: "Dumnezeu S-a arătat în trup" (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator Quirinius.

Imperiul era condus în vremea aceea de August (27 î.Hr-14 d.Hr), primul împărat al Imperiului Roman, reorganizator al administraţiei şi armatei care a dispus un recensământ al populaţiei. Dispoziţiile recensământului obligau pe fiecare cetăţean să se înscrie (pentru a fi luat în evidenţă) în locul lui de obârşie, fără întârziere.

Mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităţilor vremii, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetăţii. Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului lumii. Tot atunci şi tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilaşul sărac, daruri împărăteşti. Asupra celor trei se opreşte sfântul părinte Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), Arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbeşte de naşterea Fiului. Nebunie o numeşte părintele călătoria celor trei perşi care, altfel, erau stăpâniţi de vrăji şi de eresuri, o nebunie a fost închinarea şi întrebarea pe care aceştia o fac lui Irod, despre naşterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viaţa magilor în pericol, nemaivorbind de viaţa copilului.

"Trebuie multă osârdie şi rugăciune, spre a putea înţelege după cuviinţă această Evanghelie" - spune părintele Chrysostomul, pentru că până aici aparenţele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat aşa, şi nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este şi pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor şi magiei, a fost adusă la închinare şi la cunoştinţa singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat. Nu au avut frică în faţa împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Naşterea şi, implicit, restaurarea firi omeneşti, a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua, care le-a fost trimisă şi care le-a vestit vestea cea bună şi i-a condus până în faţa pruncului, i-a încredinţat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una din valorile pe care magii lumii orientale o cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredinţaţi, nu mai aveau frică pentru nimic.

"Magii au trecut înainte" - spune marele părinte al Bisericii -, "Aşadar lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământeşti ca şi Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptăţii. Aşadar lasă toate şi aleargă la Vithleem. De eşti păstor şi te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De eşti împărat şi nu te duci acolo, şi porfira nu-ţi va folosi nimica. De eşti înţelept, şi acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo şi a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înţelepciunea".

Autor: Realitatea Tv
Sursa: www.realitatea.net
CRACIUN FERICIT !!!
A comentat Ducele 25 decembrie 2009, 07:52
CRACIUN FERICIT si La Multi Ani Romanilor de Pretutindeni
A comentat chris 25 decembrie 2009, 09:13
ÎNAINTE DE 28 IUNIE 1940 ROMĂNII DE PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI SĂRBĂTOREAU CRĂCIUNUL PE 25 DECEMBRIE!!!!!!!!!!CRĂCIUN FERICIT LA TOATĂ LUMEA
A comentat natasha 25 decembrie 2009, 19:39
Nu, Natasha - mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei s-a luptat mult si a obtinut sa nu fie parasita traditzia veche - si in majoritatea satelor Craciunul si Pastele se sarbatoreau pe stil vechi. Nu trebuie de facut din ast zazanie si nici politica - avem libertatea de a sarbatori la orice data, precum am apucat de la parinti si bunei, precum si obligatia de a fi tolerantzi si a respecta alegerea facuta pentru sine de fiecare om in parte.
A comentat io 26 decembrie 2009, 00:25
Nu comunic
A comentat Om 26 decembrie 2009, 12:46
Salut
A comentat Romania 26 decembrie 2009, 15:17
Salut
A comentat Om 26 decembrie 2009, 22:13
Traim in Era lui Isus Hristos, era ce depasheshte limitele vietzii noastre pe Pamant si se extinde in "ceruri" la dimensiunea spatiului si timpului Galacticii si Universului. Prin Legea Noua - iubirea fatza de aproapele - Isus s scos omenirea din cercul vicios al urii, vrajbei, nesfarsitelor razbunari, mandriei etc., ajutand-o sa invinga fortza de gravitatzie a pacatului pamantean strabun, ridicand-o pe orbitele zborului inalt si maretz al sufletului uman spre Universalitate si Vesnicie.
...Stand in fatza ieslii in care s-a nascut Hristos, primind Vestea nasterii Mantuitorului - constientizam, oare, cu ce ganduri si fapte ar trebui sa umplem fiecare clipa, fiecare zi din aceasta mareata Era a lui Isus Hristos, in care noua ne-a fost dat sa ne nastem si sa traim?
A comentat ioan 26 decembrie 2009, 22:22
Pe tot globul pamintesc,incepind de la Antipozi,Anul Nou se considera incepind cu 01 Ianuarie;de la acest moment de referinta se considera restul calendarului(bisericesc sau laic)
Numai slavonii si rusofonii vor sa fie altfel decit restul lumii.Idioti.De altfel ei au alfabet chirilic,pe care l-au impus si guberniilor cind erau "imperiul raului";in viitorul apropiat se va intra in normal si cu aceasta problema.
A comentat moldovalahul 28 decembrie 2009, 14:14


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Ştiri de Top

ordinul republicii, georgia, inmanare
Președintele Georgiei, decorat de Mihai Ghimpu cu "Ordinul Republicii". "Primesc ordinul în numele poporului georgian și vă asigur că vă suntem alături", declară Mihail Saakașvili
In urmă cu puțin timp la reședința de stat din str. N. Iorga a avut loc decorarea cu cea mai înaltă distincție a R. Moldova - "Ordinul Republicii" Președintele georgian, Mihai Saakașvili . Ordinul a fost oferit de președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu. 
"În semn de profundă gratititune din partea R. Moldova, pentru [...] mai mult
alegeri, Corjova, sectii de votare, CEC
CEC nu va deschide secţii de votare în satul Corjova din motive de securitate
Modificari apar nu doar ce tine de listele electorale dar si de sectiile de votare. Precizam ca, in satul Corjova, din raionul Dubăsari, nu vor fi deschise secţii de votare pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a luat această decizie din motive de securitate.
Amintim ca la scrutinele anterioare, în această [...] mai mult
taxa consulara, permis de sedere, taxa permis, viza de resedinta, Tomac,
Taxa consulară de 120 de euro va fi eliminată
Taxa consulară de 120 de euro pentru studenții basarabeni care se încadrează în categoria „fără bursă fără taxă” va fi eliminată pentru anul universitar 2010-2011, promite secretarul de stat Eugen Tomac, din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Anul acesta [...] mai mult
Guvernul Romaniei a premiat olimpicii la limba si literatura romana din RM
19 olimpici de limbă şi literatură romană din Republica Moldova au fost astăzi premiaţi de Guvernul Romaniei. Ceremonia a avut loc la Ambasada Romaniei de la Chişinău. Elevii au primit 10 volume de clasici romani, diplome, bani şi o excursie la mare în timpul vacanţei de vară.

Cei 19 olimpici din diverse zone ale republicii s-au remrcat atît prin [...] mai mult
Zeci de asociatii romanesti din strainatate cer ministru delegat pentru romanii de pretutindeni
Intr-o scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei si Primului ministru desemnat, zeci de asociatii romanesti din afara frontierelor cer infiintarea functiei de ministru delegat pentru romanii de pretutindeni."Luand in considerare criza prin care trece Romania nu cerem minister care sa se ocupe de problemele extrem de complexe pe care le avem. [...] mai mult
Cate cereri de redobandire a cetateniei romane au fost inregistrate in perioada 2003-2009 la Directia Cetatenie
Raspuns al Directiei Cetatenie prin care informeaza Institutul pentru Drepturi Civile Europene asupra numarului de cereri de redobandire a cetateniei romane depuse de cetatenii moldoveni si ucraineni la Consulatele Romaniei din Moldova si Ucraina intre anii 2003-2009, cereri care au fost transmise la Minsiterul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Referitor [...] mai mult
RUSINE NATIONALA: EROII ROMANIEI LA GUNOI. Senatul a respins proiectul de lege depus de Urban si Badea pentru acordarea statutului de eroi-martiri basarabenilor Lesco, Popa, Ivantoc, dupa 15 ani de temnita la Tiraspol
La data de 21 mai 2009, am depus la Senat impreuna cu senatorul de Diaspora Viorel Badea, un proiect de lege ce viza Propunerea legislativă privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti, despre care [...] mai mult
Caseta cu Geoană: Bani pentru "un loc eligibil", nu sex oral. VEZI VIDEO
Pe bloguri a apărut astăzi o înregistrare cu Mircea Geoană, despre care se crede că ar fi cea care a stârnit atâtea controverse. Nu este însă vorba de imagini cu sex elect-oral, ci de o persoană din PSD care plăteşte pentru un loc eligibil pe listele partidului.

Posibila înregistrare despre care vorbea Traian Băsescu în campania electorală îl arată [...] mai mult
Vlad Filat s-a intalnit cu Angela Merkel, Basescu si cu premierii din Polonia, Olanda si Belgia. Vezi AICI ce au discutat
Premierul Vlad Filat s-a intalnit astazi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si cu omologii sai din Polonia, Olanda si Belgia. Intrevederile au avut loc in orasul german Bonn, unde Vlad Filat participa la lucrarile Congresului Partidului Popular European.

Potrivit Serviciului de presa al Guvernului, Vlad [...] mai mult
Istoricii basarabeni demonteaza fenomenul “moldovenismului”
Cum a apărut fenomenul moldovenismului, cine sunt părinţii fondatori ai acestuia şi cum Internaţionala a III-a Comunistă, o reţea globală de spionaj bolşevic, creată de URSS, a dezbinat România - sunt întrebările la care istoricul Gheorghe Cojocaru răspunde prin publicarea, în premieră, a volumului de documente „COMINTERNUL şi originile moldovenismului". [...] mai mult

randat în 	0.0886 secunde